Statele Unite și Iranul au purtat încă din vară negocieri bilaterale, care au rămas secrete până în prezent, a declarat sâmbătă un oficial american de rang înalt, imediat după încheierea unui acord interimar cu Teheranul asupra programului nuclear iranian, relatează AFP.
Acest oficial, care s-a exprimat sub protecția anonimatului, a declarat că americanii au „purtat un număr de discuții bilaterale cu iranienii după alegerea președintelui (iranian Hassan) Rohani”, în iunie. El confirma astfel dezvăluiri, sâmbătă seara, pe site-ul Al-Monitor, specializat în probleme din Orientul Mijlociu.
Oficialul citat a oferit asigurări că aceste întâlniri, care s-au adăugat atât contactelor prin scrisori și telefonice dintre Rohani și președintele american Barack Obama, cât și discuțiilor directe purtate de șefii diplomațiilor celor două țări, iranianul Mohammad Javad Zarif și americanul John Kerry, începând din septembrie, nu au vizat să scurtcircuiteze Grupul 5+1 (cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU și Germania).
„Statele Unite au spus întotdeauna în mod clar că Grupul 5+1 era canalul adecvat de negocieri cu Iranul cu scopul ajungerii la un acord asupra dosarului nuclear”, a declarat oficialul american, catalogând discuțiile cu Teheranul ca „limitate”.
„Orice discuție bilaterală pe care o purtăm cu iranienii este menită să consolideze negocierile în cadrul Grupului 5+1”, a adăugat el.
Potrivit site-ului Al-Monitor, care citează alți oficiali americani sub protecția anonimatului, contacte inițiate în iunie s-au desfășurat sub responsabilitatea numărului doi din cadrul Departamentului de Stat, William Burns, fostul negociator-șef al Statelor Unite pentru dosarul nuclear iranian.
Statele Unite și Iranul și-au întrerupt relațiile diplomatice în urma Revoluției islamice din 1979.